Am observat ca exista diferite feluri de zambete pe care le impartim in dreapta si-n stanga, in functie de situatie: zambete de complezenta, de intampinare, pe post de scuza, pe post de introducere etc etc.

Am fost atenta la zambetele pe care copiii le primesc in general de la cei din jur. De regula, zambete care spun: esti mic si dragalas, esti dragut cand incerci sa te iei in serios, esti naiv etc

Acum cateva zile eram intr-un restaurant si mi-a atras atentia zambetul unui bunic sau poate unchi in fata caruia venise nepoata de 15-16 ani. Nu s-au schimbat cuvinte multe, dar bunicul a zambit intr-un fel foarte special. Un zambet care a spus clar: “sunt mandru de tine, esti o fiinta importanta pentru mine.” Era un zambet care parca privea in viitor transmitandu-i fetei ca totul va fi bine cu ea, ca el stie ca ea va gasi Drumul si va merge cu bucurie pe el, ca va face o diferenta pentru lumea in care traieste.

Nu stiu de ce, dar am senzatia ca acele cateva secunde vor avea o influenta pe termen lung in viata copilei. Si zambetul ei de raspuns a fost special, tanara si varstnic pareau ca s-au intalnit undeva intr-o alta dimensiune, rupti pentru cateva secunde de iuresul din jur.

Ea isi va aminti peste timp de unde vine, ceva din el va trai si dupa ce nu va mai fi…

Cat de la indemana este sa zambim cu sens….

Dar, traznaile, pe mine una ma amuza, desi, ca orice lucru care implica copiii, te pun suplimentar la treaba de multe ori.

Intamplarea cu pricina era: cu cateva weekenduri in urma, Cristi a luat-o cu el pe Iris la o intalnire de serviciu. Ii promisese de mult timp si era f incantata, pt ca in Brasov, unde stateau, avea sa vina si o prietena de-a ei sa stea cu Iris si Cristi.

Seara tarziu Cristi a avut o intalnire si le-a trimis in camera pe fete, sa se pregateasca de culcare. Iris 8 ani si prietena – 10, s-au gandit sa admire fantana artziana din curte, in drum spre camera. Plouase si era plin de noroi langa fantana. S-au facut fleasca si s-au umplut de noroi.

Ajunse in camera, s-au apucat sa-si spele adidasii (Iris avea doar o pereche de adidasi la ea). Nu iesea noroiul prea bine, asa ca s-au uitat in jur dupa o perie, si au gasit: peria de WC!!

Au spalat bine cu ea adidasii pe dinafara si pe dinauntru. Tavanul si toti peretii s-au umplut de noroi. S-au gandit cum sa-l stearga si au gasit solutia: cu dusul!!

Au clatit bine toti peretii si tavanul cu dusul si cand le-au picat ochii pe jos….soc! Apa de trei palme pe podea!! S-au repezit la rezerva de hartie igienica si au inceput sa stearga apa cu hartie igienica.  Scurgerea de la baie s-a infundat de la hartie …

Asta e momentul in care le-a gasit Cristi, care spera sa le gaseasca semi-adormite, cuminti in pat. Oboseala unui parinte cu copii trazniti poate atinge pragul dureros adeseori…mi-a fost mila cand mi-a povestit la telefon.

Dar acum, dupa cateva saptamani, chiar si el se distreaza cand isi aminteste…

La multi ani, gamalie! Te iubesc!

Radu trece printr-o perioada de lipsa totala de entuziasm vis-a-vis de mersul la gradinita. In seara asta i-am spus ca a trecut weekendul. Comentariul lui: “Sper ca pana maine cand ar trebui sa merg la gradinita sa vina sfarsitul lumii”!! Bietul copil…

Asta mi-a adus aminte de o alta perla de-a lui Radu, care, relaxandu-se pe sezlong asta-vara la mare a oftat din adancul plamanilor lui de 3 ani si 10 luni si a grait: “eeehhh, maaare, nisiiip, nici o insarcinare!” Insarcinare?! Nici acum nu stiu exact de unde a cules cuvantul, desi poooatee ca dintr-o predicuta pe care eu sau taica-su le-om fii tinut-o vreodata?? N-ar fi primul cuvant despre care as constientiza ca-l folosesc auzindu-l in gura copiilor…

Primul an de gradinita, primul concurs de interpretare vocala solo, debutul pe patine de gheata si pe role si primul traseu de 8 ore pe munte. Si, daca la varsta de un an si jumatate ne uimea folosind corect expresii pe care si unii dintre adulti le folosesc nepriceput (de ex: care, pe care, caruia, sau: as vrea, vreau, as fi vrut), vara asta Radu ne-a uimit invatand singur sa citeasca. A fost unul dintre momentele cele mai neasteptate si mai amuzante, cand, stand pe plaja la Eforie Nord m-a intrebat : “Mami, ce inseamna Tuborg?” Am raspuns distrata :”O bere”. La vreo 5 minute dupa: “Da’ Carlsberg ce este?” )) Mirata de interesul lui brusc pt bere l-am intrebat de unde a auzit despre marcile respective. Raspunsul m-a lasat paf: “Pai uite scrie acolo, pe umbrelutele alea”. In luna care a urmat a inceput sa devoreze carti pe cele mai variate teme, enciclopedii pentru copii, pe langa faptul ca pana si cand merge pe role il poti auzi din cand in cand citind panourile publicitare: “Bricostore. Oferta verii. Ikea. Resedinta mea de vara e afara” ))

Deci, mic si alintat, istet si zambitor, haios si optimist, iubit din plin si deplin, Radu implineste 4 ani!!!

Ultimul an in imagini:       https://picasaweb.google.com/106279036643340659403/Radu3Ani#

Saptamana trecuta a petrecut cateva zile la prietena noastra Liliana, langa Ploiesti. La intoarcere, imi povestea ce a mai facut pe acolo si la un moment dat am intrebat-o ce mai face cainele vecinilor. Iris nu reusea sa inteleaga la ce caine ma refer. Dupa ce s-a lamurit ca nu e cainele lui Lili, nici cainele altor vecini, in sfarsit i-a picat fisa: “Aaaaaaaa! Cainele ala care are urechile ca parul taaaauuu!” )))

Radu nu s-a lasat nici el mai prejos. Conform obiceiului, dupa revedere m-a invitat sa-mi dea niste pupici si a inceput sa ma alinte: “Maaaami, ce dooor mi-a fost de tine, pana la stele, pana la ingerasi etc etc si esti frumoasa ca o floare, ca o steluta, ca o vrabiuta.” Cade pe ganduri:” Si ca o banana”. Dupa o pauza cand credeam ca am terminat subiectul:”Eeeeh, nici chiar ca o banana!” )))

In urma cu doua dupa-amieze, stateam cam clantanind de frig pe plaja cu Iris si Radu si, pt ca era un vant foarte puternic, lui Iris i-a venit ideea sa nu mai sufle ea in cerculetul de facut baloane, ci sa lase vantul sa sufle prin el. Rezultatul a fost spectaculos, pentru ca in loc de cinci-sase baloane, la fiecare rafala de vant se formau cateva zeci de balonase care se risipeau cu viteza luminii in toate directiile. Dupa vreo zece minute Iris s-a plictisit, dar Radu era pur si simplu fascinat. Nu s-a mai oprit pana cand nu a consumat toata solutia de sapun din tubuletul lui. Pe tot parcursul “fabricarii” de balonase, copii si adulti treceau pe langa noi si brusc se insufleteau, incepeau sa alerge dupa balonase, incercau sa calce pe ele, sa le prinda, sa le urmareasca cat mai departe cu privirea. Iar Radu continua sa alerge de colo-colo, cu betisorul de facut balonase in vant, schimband dupa-amiaza mohorata intr-una plina de culoare si bucurie.

Lucruri marunte, clipe dragi care dispar duse departe de vantul rapid al succesiunii zilelor…sau poate lucruri care ne coloreaza existenta, care ne raman in memorie schimband continuu pe cel care am fost ieri, “fabricand” pentru azi un “eu” imbogatit cu clipe colorate, mai implinit, mai deschis la frumos, la bun si bine…

Ma intreb daca isi va aminti de valorile pe care le incercam sa le transmitem in scurtul timp pe care il avem de petrecut impreuna pana cand va deveni interesata de si deschisa la valorile lumii inconjuratoare.  Si cred ca singura modalitate de a crea valori in sufletul si mintea copiilor, este aceea de a-i ajuta sa le descopere in ei insisi. Cred ca este mai putin important sa-mi invat copiii sa se supuna neconditionat cererilor si ghidajelor mele, cat este crucial sa ii ajut sa invete autocontrolul si contemplarea imaginii de ansamblu a mersului lucrurilor. Cu alte cuvinte, sa descopere sens in existenta lor, si sa se descopere pe ei insisi…

Click to view slideshow.

Ei bine, in nici un caz pt ca s-au terminat perlele copiilor Iar motivele au fost mai multe, diferite de la saptamana la saptamana…

De exemplu saptamana trecuta ambii copii au fost bolnavi tare, arzand din cauza unei febre naucitoare si pt ei si pt adultii din jur, zile in sir, tusind, sufocandu-se si varsand orice inghitiura de mancare sau apa se intampla sa incerce sa ingurgiteze…

Dar…totul e bine cand se termina cu bine, intre timp soarele a iesit, copiii s-au intors la gradinita, respectiv scoala, viata a reintrat in anormal. Pardon, in normal

Iar perlele par sa nu se opreasca prea curand, ceea ce ma face sa dau dreptate celei ce a zis: “Zambetul este ca un stregator de parbriz: nu alunga ploaia, dar te ajuta sa mergi mai departe.”

Astfel, de la Carina am aflat ca apa este: “incolora, indolora si insipida”

Radu ne-a informat foarte hotarat ca: “Nu mai vreau sa dorm in pijama. Vreau sa dorm si eu asa, dezgol.”

Iar Iris a salvat-o cu lacrimi in ochi de la o moarte siiigura si ingrozitooooare, pe clatita Adelina (aparuta tocmai in speranta de a o convinge sa manance ceva):