Desi Iris imi da ocazia sa aud perle de la ea din ce in ce mai rar, mai are si ea momentele ei de glorie.
Saptamana trecuta a petrecut cateva zile la prietena noastra Liliana, langa Ploiesti. La intoarcere, imi povestea ce a mai facut pe acolo si la un moment dat am intrebat-o ce mai face cainele vecinilor. Iris nu reusea sa inteleaga la ce caine ma refer. Dupa ce s-a lamurit ca nu e cainele lui Lili, nici cainele altor vecini, in sfarsit i-a picat fisa: “Aaaaaaaa! Cainele ala care are urechile ca parul taaaauuu!” 
)))
Radu nu s-a lasat nici el mai prejos. Conform obiceiului, dupa revedere m-a invitat sa-mi dea niste pupici si a inceput sa ma alinte: “Maaaami, ce dooor mi-a fost de tine, pana la stele, pana la ingerasi etc etc si esti frumoasa ca o floare, ca o steluta, ca o vrabiuta.” Cade pe ganduri:” Si ca o banana”. Dupa o pauza cand credeam ca am terminat subiectul:”Eeeeh, nici chiar ca o banana!” )))
