Nu am intalnit inca un copil pe care sa nu il atraga baloanele de sapun. Desi se sparg usor, desi dispar repede, totusi baloanele de sapun au ceva care fascineaza.
In urma cu doua dupa-amieze, stateam cam clantanind de frig pe plaja cu Iris si Radu si, pt ca era un vant foarte puternic, lui Iris i-a venit ideea sa nu mai sufle ea in cerculetul de facut baloane, ci sa lase vantul sa sufle prin el. Rezultatul a fost spectaculos, pentru ca in loc de cinci-sase baloane, la fiecare rafala de vant se formau cateva zeci de balonase care se risipeau cu viteza luminii in toate directiile. Dupa vreo zece minute Iris s-a plictisit, dar Radu era pur si simplu fascinat. Nu s-a mai oprit pana cand nu a consumat toata solutia de sapun din tubuletul lui. Pe tot parcursul “fabricarii” de balonase, copii si adulti treceau pe langa noi si brusc se insufleteau, incepeau sa alerge dupa balonase, incercau sa calce pe ele, sa le prinda, sa le urmareasca cat mai departe cu privirea. Iar Radu continua sa alerge de colo-colo, cu betisorul de facut balonase in vant, schimband dupa-amiaza mohorata intr-una plina de culoare si bucurie.
Lucruri marunte, clipe dragi care dispar duse departe de vantul rapid al succesiunii zilelor…sau poate lucruri care ne coloreaza existenta, care ne raman in memorie schimband continuu pe cel care am fost ieri, “fabricand” pentru azi un “eu” imbogatit cu clipe colorate, mai implinit, mai deschis la frumos, la bun si bine…
