Carti

Ca in fiecare an, am ajuns pe fuga la Targul Gaudeamus.

Abundenta de carti de acolo ma ameteste intr-o prima faza, dupa care renunt la ideea de a trece pe la toate editurile, si sfarsesc prin a vizita mereu aceleasi standuri.

Caut de ceva vreme cartea Fridolin, de Franz Gaspar, pt ca Iris a ajuns la varsta la care sunt sigura ca i-ar placea. Nu stiu de ce, dar nu am gasit-o decat de comandat pe internet. Mi-ar fi placut sa o pot lua de acolo, pe hartie… Cred ca am citit-o fara exagerare de vreo 15 ori cand eram de varsta ei…

I-am luat insa lui Iris cele doua carti cu Apolodor, de Gellu Naum, si am constatat cu surprindere ca imi amintesc f multe poezioare de acolo. Si am luat si “Intoarcerea lui Arpagic” de Ana Blandiana.

Din pacate anul acesta nu i-am luat si pe copii cu noi, de frica diversilor virusi. Lui Iris ii place f mult sa umble, sa vada, sa pipaie cartile si sa citeasca. Probabil ca se transmite genetic …

Iar Radu ar “cartici” de dimineata pana seara, dar el mosteneste cartile lui Iris, asa ca nu prea i-am luat carti noi…

Si, ca in fiecare an, m-am tinut departe de cartile care iti ofera toate solutiile pt a creste copii sanatosi, bine educati, fericiti si cu o stima de sine optima. Nu de alta, dar mi-ar rezolva toate dilemele mele de mama…si m-as plictisi pt tot restul vietii de parinte…:-) si nici n-as mai avea subiecte de scris …

Masini

Radu este superpasionat de tramvaie si masini, desi nu l-am incurajat in nici un fel in directia asta…

Vrea zilnic sa mergem sa vedem tramvaiele trecand prin spatele blocului, si sa punem pe sine monezi, frunze, bete etc ca “sa vedem ce se intampla”. Nu pare sa se plictiseasca vreodata de jocul asta, e absolut fascinat…

Dar lucrul la care se pricepe deja foarte bine este sa numeasca masinile care sunt parcate pe strada sau care trec pe langa noi.

In seara asta mi-a aratat: Dacia, Renault, Opel, Mitsubishi, Volkswagen, “Matiz”, Audi, Citroen, Toyota, Peugeot, Trabant, Hyundai, Ford, BMW si Skoda. Le recunoaste dupa o singura privire, fara nici o ezitare. Intr-o zi, cand Liliana, bona lui il intreba despre o masina, un domn a raspuns in locul lui, convins ca e prea mic ca sa stie. Liliana – de acord cu domnul, dar Radu l-a contrazis. Cand s-au uitat ei mai bine, Radu avea dreptate! S-a mirat domul cu pricina f tare, iar Raducu nu isi mai incapea in piele…

Am aflat deci cum e sa ai baiat;-)…

DE CE??

Se intampla. Am intrat in perioada “de ce-urilor” cu Radu. Stiam ca urmeaza sa se intample, dar cam uitasem cum e.

Exemple: de ce cad frunzele, de ce nu se vad stelele ziua (raspuns: ca e lumina), de ce e lumina ziua, (raspuns: de la soare), de ce e soare ziua si stele noaptea ???, de ce papagalilor le place sa fie 2, nu singuri (tocmai am luat al doilea papagal), de ce nu e bine sa mananci ciocolata multa si des (raspuns: te doare burta, se strica dintii, te agita), de ce te doare burta, te agiti si se strica dintii de la ciocolata multa (de la zaharul si cacaoa din ciocolata), ce este zaharul, (chestia care da gustul dulce), si cacaoa? (aia care face ciocolata maro), si de ce te doare burta de la ele, de ce se sparge farfuria, de ce pleci la serviciu, de ce ne trebuie bani, de ce nu e politicos sa intrerupi pe cineva cand vorbeste, de ce sa nu canti cand ai laringita, de ce suna alarmele la masini, de ce ne cearta politistii, de ce Radu nu are voie la inot cu Iris etc etc etc…

Pe langa de-ce-uri, au inceput si micile fobii: exasperata ca se tinea sa nu adoarma desi pica de somn, l-am intrebat de ce nu vrea sa adoarma. Mi-a spus ca nu vrea sa vina balaurul. Mergand pe fir, am aflat ca Iris ii spusese, bineintentionata, ca daca o sa adoarma repede o sa vorbeasca ea cu un balaur dragut si albastru sa ii aduca lui Radu niste jucarii cand se scoala.  Am incercat sa ii spun intai ca un balaur albastru nu poate fi decat dragut (nu m-a crezut), apoi ca balaurii de fapt nu exista ( nu a crezut, ca a vazut el in carti). Lucrurile convingatoare, pe care mi-a cerut sa le repet de vreo suta de ori,  au fost ca usa e incuiata si ca balaurul nu stie sa umble cu cheia (nici Radu, deci credibil), si ca mami e puternica ) si nu il lasa pe balaur sa intre in casa, dupa ce ia jucariile de la el )

Pana una alta pun mana si ma mai informez despre diverse lucruri si mai meditez la cate ceva , pt ca de la atatea de-ce-uri mi-am dat seama ce cultura generala subreda am si cate explicatii si mai subrede…bunaoara, de ce oamenii mari nu poarta pampers???

Kiwi si Mango

Lui Iris ii era mila de papagalul nostru, Kiwi, pentru ca era singur. Nu trecea zi fara sa ma roage sa ii luam lui Kiwi o pereche. Radu, care o imita pe Iris in toate, ii tinea insonul. Cristi a trecut in tabara copiilor. Ramasesem singura fiinta fara pic de suflet, care se gandea in mod prozaic doar la numarul dublu de “resturi” produse de zburatoare… Si pentru ca este liber sa zboare peste tot prin casa, Kiwi asterne cu generozitate pene si resturile sus-mentionate pe cele mai diverse obiecte…

Vazand ca nu o scoate la capat cu mine, Iris a schimbat tactica: s-a gandit ca de mult nu mi-a mai facut ea un cadou. Asa ca l-a rugat pe Cristi sa imi cumpere si mie un papagal Daca se poate sa fie albastru cu alb, probabil ca as fi cu atat mai fericita…:-)

Asadar, alaturi de Kiwi, zboara acum plina de vioiciune domnisoara Mango.

Iar Iris  e foarte multumita de cadoul super pe care i l-a facut lui mami…iar eu, imersata pana la gat in atata multumire copilareasca si “papagaliceasca” nu ma pot declara decat incantata la randul meu, in speranta ca nu o sa imi doresc de ziua mea o pisicuta…:-)

Scari pe tavan si tunuri

Aseara am impachetat catelul si purcelul (Iris si Radu , si am pornit toti 3 plini de entuziasm prin frig catre Observatorul Astronomic. Ca urmare a faptului ca tocmai ii invatase pe copii despre corpurile ceresti, educatoarea lui Iris s-a gandit ca ar fi salutara o astfel de vizita, cu grupa de copii si parintii anexati.

Programul cuprindea: observarea cerului cu o luneta, vizitarea cupolei astronomice, admirarea unei lunete in varsta de 99 de ani si vizionarea unui program de astronomie, cu explicatiile de rigoare.

Fiind innorat, primul punct a constat in spionarea prin luneta a unei scari din blocul vecin, pt a observa ca o vedem invers, adica pe tavan. Cred ca unii dintre parinti au inteles de ce, copiii poate vor intelege peste cativa ani…

Luneta in varsta de 99 de ani arata impresionant, dar ni s-a explicat ca este folosita doar cu ocazia celor doua eclipse totale de luna din an. Nefiind cazul, ne-am uitat plini de ingrijorare la peretii mucegaiti, fisurati si decojiti ce pareau ca nu vor rezista pana la sfarsitul expunerii.

Programul de astronomie, care ne-a fost aratat pentru 40 de minute, a fost interesant, atat cat m-a lasat Radu sa vad. Spre mirarea mea, pe langa grupul nostru, se adunasera in sala vreo 30 de oameni, sambata seara, intr-un loc in care nu prea puteai sa vezi multe, parte din cauza ca era innorat, parte din cauza neglijentei celor care ar trebui sa faca din Observator un loc instructiv.

Iris a plecat cu  informatia ca prin luneta scarile se vad invers, ca exista un crater pe Marte care se cheama Eminescu si ca exista doua comete cu nume de romani.

Radu a plecat cu informatia ca Observatorul astronomic este un loc unde poti vedea “tunuri” (lunete), si unde e frig si te cam plictisesti.

Eu, dupa ce am ascultat expunerea despre milioanele de stele, planete, galaxii, culorile lor uimitoare si traiectoriile lor precise, m-am simtit mica de tot. Si in siguranta.

Si m-am decis ca in primul oras civilizat in care voi calatori cu copiii sa ii duc la un Planetarium ca lumea, pentru ca sunt atatea lucruri interesante de privit, de invatat si de simtit intr-un astfel de loc.

Piscina

Iris a  inceput de o vreme cursurile de inot. O sedinta dureaza o ora. Am observat doua categorii de parinti: unii care stau prin vestiare sau pe hol si vorbesc vrute si nevrute, si altii, ca si mine, care profita de faptul ca piscina are 3 pereti de sticla, si se uita cu ce se ocupa odraslele inauntru.

Astazi, in timp ce tremuram pe afara privind cu jind la apa dinauntru, si facandu-i periodic bezele lui Iris, am avut revelatia faptului ca a trecut foarte mult timp de cand am fost copil. Ma aflam in apropierea unei piscine pentru ca in ea se afla copila mea, DE 6 ANI, care lua cursuri de inot!

Si totusi, parca a trecut atat de putin de cand am luat prima lectie de inot… strigatele antrenorului, recompensele si senzatia castii tragandu-ma de par si apasand suparator peste sprancene, ca si mirosul ei de cauciuc sunt atat de apropiate…poate ca timpul povestilor nu a trecut inca…

Ziua lui Iris

Acum 6 ani am devenit mama.

Pentru Iris m-am rugat sa fie sanatoasa. Dumnezeu mi-a raspuns cu mult mai mult decat speram, si a facut-o si frumoasa si desteapta

Este o incantare pt mine sa fiu mama unei piticute asa de plina de personalitate!

Te iubesc, Isi, dupa cum stii, pana la ingerasi si inapoi!

40 de degetele si mii de sosetele

Dupa ce am taiat unghiile de la 4o de degetele  (excluzandu-le pe ale mele:-)) am realizat ca avem o perpetua problema in gasirea de sosete pt copii similare ca model.

Paradoxul sosetelor in general, si al celor de copii in special, este ca pe masura ce achizitionezi mai multe in speranta ca nu vei ramane in pana in momentul in care te grabesti cel mai tare,  cu atat devii mai frustrat de combinatia infinita de modele, culori si lungimi.

Iris face in curand 6 ani, iar Radu are 2. Cam 60% dintre sosetele lor raman vaduve f. repede, adica perechea le dispare definitiv dupa doar cateva saptamani. Ai zice ca dupa 6 ani sosetele cu pricina ar trebui sa se acumuleze undeva, dar se pare ca ele au proprietatea speciala de a disparea pur si simplu. Nu mai apar nicaieri, niciodata.

Sau poate ca fac schimb cu perechea lor, in asa fel incat una singura sa fie la vedere? )

Oricum, se zice ca exercitiile de atentie si concentare mentin mintea sanatoasa si gandirea supla, asa ca nu imi ramane decat sa ma resemnez si sa continui jocul de-a combinatul sosetelor…iarasi si iarasi…

Febra

Nu stiu lucru mai stresant decat sa iti fie copilul bolnav.

Stomacul ramane strans si mintea preocupata non-stop cumva in background pana se rezolva problema… La asta se adauga si faptul ca boala unui copil inseamna de obicei una sau mai multe nopti nedormite, de-a lungul carora te intrebi obsesiv daca e bine ce faci, daca nu trebuie sa ceri ajutor specializat etc. Unde mai pui ca toate manifestarile spectaculoase ale bolii parca asteapta orele mici din noapte ca sa se declanseze…laringite sinistre, diarei de neoprit, varsaturi parca hotarate sa nu lase nici un coltisor din casa nedecorat…

De abia cand in sfarsit bebe se simte mai bine, tragi prima gura profunda de aer in piept, imaginea devine din nou color si redobandesti o perspectiva optimista asupra tuturor lucrurilor…incepi sa simti ca ti-e foame, si mai ales, somn…

Radu a avut febra 17 ore incontinuu, iar noaptea trecuta a aiurat. Nu am putut sa il las din brate deloc, iar daca incercam sa ma asez cu el in brate, deschidea un ochi si zicea: “nu ai obosit!” si redevenea superagitat.

In cazul in care nu va mai face febra mare si la noapte, pot considera episodul ca un miniantrenament pentru sezonul care ne sta inainte )…

Legile lui Murphy

Exista nenumarate exemple care dovedesc ca legile lui Murphy se aplica cu atat mai sigur cand e vorba de copii: pustiul care isi umple scutecul exact dupa ce a fost imbracat de gala si este pe punctul de a urca in masina, bebelusul care apare intre musafiri tinand in mana cea mai provocatoare piesa de lenjerie intima a lui mami luata de la spalat, copila care intreaba in gura mare in mijlocul unei audiente selecte ce inseamna o expresie colorata auzita la gradi, paharul cu lapte pe care pruncii il rastoarna numai pe suprafetele mochetate, jucariile scumpe care se strica la prima utilizare etc.

In seara asta am ajuns ceva mai tarziu in parc cu rolele. Si, pt ca dupa megaconcertul de acum cateva saptamani parcul Izvor este in “reparatii generale”, unele alei sunt presarate cu pietre si nisip. Fiind tarziu, deja era intuneric, asa ca provocarea era dubla: intai sa dibuiesti obstacolele si apoi sa le ocolesti.

Iris nu a mai cazut cu rolele de mai bine de un an. In seara asta insa purta pantaloni albi imaculati. De cand am imbracat-o cu ei la plecarea de acasa m-am gandit ca se va intampla ceva. Dar nu ma asteptam la un rezultat atat de complex!

Intai m-am impiedicat eu: o piatra mi-a blocat rotile de la rola dreapta. Pe cand ma redresam, am privit-o neputincioasa pe Iris cum se impiedica de o alta piatra. Cazatura a fost pe masura vitezei pe care o aveam… Pantalonii au facut doua gauri mari, iar genunchii s-au mai decorat inca putin.

Dupa nici o jumatate de tura, Iris iarasi a intrat pe o suprafata cu praf si a cazut in fund in niste noroi. Dupa isprava asta, s-a ridicat razand, pentru ca deja pantalonii aratau de parca spalase cineva pe jos cu ei.  Mai mult ca sigur ca nimic nu s-ar fi intamplat daca era in blugi sau in alti pantaloni normali:-)

Totul e bine cand se termina cu bine…fara oase rupte, lovituri majore etc…doar inca o pereche de pantaloni aruncati la gunoi dupa prima utilizare…:-))